Când frica pune ziduri între noi,
Și ne-nchidem în complexe și tăcere,
Suntem doar umbre rătăcind prin ploi,
Prizonieri în propria durere.

Dar când deschizi a inimii fereastră,
Și un prieten cald îți stă în prag,
Se-aprinde iarăși Zestrea noastră,
Și totul capătă un sens mai drag.

Prin comunicare, sufletul se-nalță,
Schimbăm trăiri, lumini, experiențe,
Și dincolo de frica de pe față,
Trezim în noi divine conștiințe.
________________________________________