Sunt mii de oameni ce pășesc prin lume,
Profund adormiți de-a trudei grea povară,
Sclavi prinși în lanțul unui simplu nume,
Ce-și vând lumina pe o leafă amară.

Oboseala căutărilor deșarte le apasă
Pe umerii plecați sub griji și sub nevoi,
Și rătăcind departe de a Tatălui casă,
Devin doar umbre, rătăcind prin noroi.

Ei caută semne în averi și-n faimă,
O fericire ce apune-ntr-o secundă,
Și-n noaptea conștiinței plini de spaimă,
Nu aud șoapta sacră pogorâtă pe-o undă
________________________________________