mă mustră ochii.
scăldat, pendulez între limbi,
decojindu-mă.

cu prima limbă tratez câini bolnavi psihic:
vagabonzi, domestici, castrați.
spun că se simt mai bine,
însă se trezesc adesea noaptea,
deranjați de lătratul oamenilor
nedresați încă.

îmi mărturisesc că vorbesc cu dumnezeu;
îi aud vocea poruncindu-le
să-și ucidă pisicile din visuri,
să le aștearnă pe lucarne
până la plutire.
cu privirea în gol,
ajustez lungimea mângâierii
și continui.

cu a doua limbă ling morminte.
exfoliez urmele părinților
și le modelez în sâmburi,
apoi le îngrop în propriile lacrimi,
până prind rădăcini.

iar cu ultima limbă îndop trecutul.
îl îndop
până se îneacă în saliva mea.
adânc,
până când aud pământul din mine
scuipând soarele.