nu sunt deprinsă să săvârșesc fapte mari
să ofer corecturi unei limbi vii
un  capăt  e o întindere pur personală mărturisește sfârșitul unui rând

iubind totuși
precis, ca o poliță gramaticală

să-ți spun cunosc ierburi tămăduitoare
umblu până le găsesc pentru că
inima indiferentă la vârstă
râvnește

semănă o grădină
și pune tălpici arcuiți
unui jilț de răchită
spre odihnă

te întreb
la ce bun toate aceste pământuri
aliniate ca un șirag de pietre cântătoare

de ce umblăm încă în haine albe 
avem ferestre mari
și ne ducem cuvântul atât de departe

dăruim
această istorie confirmă
prezența noastră pe coala de hârtie

ce ștergem, rescriem
ne purtăm de grijă
însoțindu-ne adesea nemișcarea

suntem vehemenți
ploaie
când ne atingem ochii
trecem prin...
și nimic întâmplător
un întreg cortegiu de clipe

drumul, el singur
ne duce..
evreu și antisemit
și la fel de greu de dovedit

la noapte voi arde toate becurile din casă scrâncind în mii de țăndări
larma acestor gânduri
contradictorii
ieșite mult în afara hârtiei
să mă dovedească

și  nicio crăpătură la masa LUI
nici măcar un înger
atunci când Dumnezeu alege!