Acolo,
De unde se desprind ramului
Frunze care cad visând că zboară,
În locul acela din care-au crescut
Sorbind din seva lemnului
Și din adânc plin de aer,
E ochiul ce privește
Peste pământ.

Acolo,
În încheietura din care
Vedeau în noapte stelele lucind
Și unde se minunau din luminile lor,
Cartilagii încrustate, nevindecate,
În carne purtate, ca pe răni,
Supurând și murind
Se mistuiau flori.

Acolo,
Ca între braț și mână,
Pe ramul rămas fără frunze,
Cruste îmi creșteau spre vindecare
Amintindu-mi de infinitul
Căderilor interioare.

Acolo,
Unde spațiul și timpul așteaptă
Să vadă locul din care-am plecat și
Pe cel în care va fi să pot ajunge,
Precum frunza din pântec
De bumb, din țărâna ei
M-am îmbolnăvit
De îndepărtare.