Vom trăi de-acum încă un sfîrşit
Insemnat pe frunze şi de ploi jelit.
Vom gîndi la mama,care astăzi nu-i
Gustînd din magiunul-altul-de gutui
Vom simţi în gură lacrima din pere.
Florile în suflet cresc numai în sere.

Acoperă-mi inima cu iubirea ta,
Căci un dor de aripi către cer mă cheamă;
Să nu te ascunzi sub o frunză sau o stea,
Când în juru-mi toamna plânge-ncet de teamă.

Lasă-mi, toamnă-n suflet, pomul încă verde,
Și seninul cald ce în nori se pierde;
Sunt și mere coapte, struguri pe uluci,
Peste care-n noapte bruma o aduci.

Fără vânt, în șoapte, codrul se tot pleacă,
Ziua scade-n grabă, nopțile sunt reci;
Dar prin frigul lumii timpul o să treacă,
Dacă din poveste tu nu ai să pleci.

Peste rămurele trec în stoluri line
Negre rândunele, ducând dorul meu;
Ele vor întoarce primăveri mai pline,
Iar norocul nostru va luci mereu.

Și dacă-ntr-o zi frunza se va desprinde,
Iar ploaia va bate în geamul meu,
Să știi că iubirea nicicând nu se stinge —
Ea trece prin toamnă spre Dumnezeu.