ploua, pe dinlăuntrul tău
cu picături fine de alabastru
şi te priveam dintr-un târziu, aproape
îngăduit acolo ca pentru un joc dintr-un alt joc
ceva bizar, cu doi soldăţei de plumb
aveai multe răni, ascunse
prin multe locuri ascunse, la vedere, săpate cu unghia
pentru că nu aveai, nicăieri, un loc numai al tău
un dor în care să-ţi poţi alinia oasele tale
în care să-ţi poţi pune în ordine privirea
privirea ta cu degete prelungi şi atât
atât de flămânde
*****