Sunt doar o inimă.
Mă mai frâng
sub tălpile dorului,
mă mai clatin
în bătaia gândului,
mai încălzesc
pereții omului.

Sunt o inimă curgătoare,
purtată din timpuri de nenăscare,
un cuib de apă rotitoare,
înconjurând miezul scânteii
ce nu doarme.

Sunt o inimă și-atât,
potrivnica unui gând
care se cațără
pe spinarea ființei
ca o șopârlă pe o piatră.

Îi simt greutatea,
i-am învățat conturul,
dar sunt numai o inimă:
tic-tic.
Încălzesc și aștept,
tac-tac,
ziua în care un trecător
va observa câteva bucăți
de piele lepădată
pe o piatră.