Pisica cugetă profund:
„Poete – nu te îmbăta cu stele,
Că vreau să mă joc și eu cu ele.

Doar steluțe în gheruțe,
Comete, rachete
Și poetul ce găsește torsul
În ochii unei fete.

Planete – globuri ale bradului Căii Lactee
Cât îmi place să mă joc cu ele,
Dar nicio pisică nu rezistă
Strălucirii unei stele.

Poete – nu te mai îmbăta cu stele
Că mai torc și eu din ele.

Ce n-aș da să urc la Steaua Nordului în vârf
Să destabilizez Calea Lactee
Și să rostogolesc planetele,
Ei, poetule?”

Pisica își revendică dreptul la tors,
E o luptă foarte strânsă.
Stârnește valuri buclucașe prin univers
Stelele și planetele se învârt în contrasens.

Poetul devine competent
Administrator al regimentului de comete.

„Miau! Nu asta am vrut!
Miau! Stelele mustățile mi-au desfăcut.
Vreau să fie ca la început,
Poete, mă faci din nou personaj cunoscut?”

Poetul cască zgomotos,
Noul echilibru se naște dintr-un tors.
Pisica, descumpănită,
(Și cu coada cometei între picioare)
Mustățile și le revendică.