Un urs brun, în noapte,
Cu o foame ca de moarte,
A plecat preocupat
Să nu rămână nemâncat.

Curios și fără teamă,
Inspecta în jur să vadă
Și a găsit o limuzină
Parcată lângă grădină.

Obosit de-atât umblat,
Prin sat de câini alergat,
Se gândește:
- Ar fi bună!
Privesc din ea spre lună,
Stau lejer, că nu-i bârlog
Și de nimeni nu mă rog.

Și-a dat buzna, grăbit,
Simțind miros de prăjit,
Dar ușa s-a închis brutal,
Fără a fi trasă de animal,
Blocând înăuntru ursul
Când a luat-o iute vântul.

Iar el, căutând ciolanul,
A nimerit chiar volanul,
Apăsând claxonul tare.
Să-l oprească? Habar nu are!

Declanșând în plină noapte
Alarmă în localitate,
Ursul închis aruncă toate,
Dar să iasă nici că poate.

Făcând zgomot de salvare,
A scos lumea din culcare.
Unii, mai de la distanță,
Să nu-i vadă ursul în față,
Au legat bine o sfoară
De portiera de afară.

Și au tras de ea deodată,
Scoțând-o în forță îndată,
De-a căzut ursul pe burtă,
Peste ușa desfăcută.

Așteptând să-și revină,
Mormăia: - Nu mai vreau în limuzină!
Am intrat de curios,
Dar nu mi-a fost de folos!