Odată cu carnea care îmi crește pe oase
Pe degete îmi cresc oasele cărnii cu care
Mă ating zi de zi, de-a lungul vieții,
De deșirarea lumii exterioare.

Și, pentru că în atingerea nesfârșitului
Este ceva care mă doare, de fiece dată
Îmi tund din carne oasele infinitului
Ce în creștere carnea mi-l poartă.

Din când în când, ca un ram ce se întinde,
Mă gândesc la fructele pe care le port și
La ce ar trebui să simt că-mi cuprinde,
Putrezind, carnea în care mă coc.

Astfel, de fiece dată când oasele mele
Cresc din carne ca și cum carnea ar fi os,
Simt în mine, pretutindeni, un disconfort
Ce numai atunci când din marginea cărnii
Îmi înflorește, rodește și putrezește
Și se preface în întinderea oaselor
Ce mă dor când în carne le port.