Deschid tăgada, ici-colo se-arată
O funestă bătrână, somnoroasă
C-un murmur pe-o parte
C-un suspin pe cealaltă parte
Și apoi dispare.

Timpul se zbate în piatră
Și trece și tot trece din nordul gurilor Dunării
Prin Bugeacul de astăzi
Până îmbrățișând cu ardoare înlăcrimata Cotmeana.

Prin ce vuiet se scaldă
Mireasma de altădată?
Ce susur de apă
Se-aude deodată?

Întoarce privirea și se-ncruntă
Cuprinzând zidul cu palmele
Sfredelindu-și degetele
Până când rămân rămân cenușă.