Afară-i căldura toridă de vară.
Verde-le-i puternic sub bolta albastră,
înainte să moară.
Retrage-te prin parcul pustiu și părăginit,
Până ce un bordei răcoros vei fi găsit!
Dezbracă-te de griji ca de-un pardesiu vechi
Și-aruncă-le cât colo în coșul din stânga!
După aceea, bordeiul în care ai intrat
se va transforma în palat;
În lumina aurie vor apărea zâne
bălaie, cu trupul de nea,
Având pe frunte, fiecare, câte o stea.
Nu vei mai simți foamea, frigul și setea.
Pentru noi timpul se va opri!
Vei uita cunoscuți, rude, iubite, copii!
Nu mai privi în urmă niciodată
Și nu deschide oricui va să bată!
Astfel, numai fericirea îți e asigurată!
De vei ieși, nimeni nu te va mai cunoaște,
Vei rătăci străin, căutând prin iarnă părinții,
copilăria, tinerețea...
Nu te vor înțelege cei dimprejur.
Gândește-te de merită să intri!