S-au adunat în livadă,
Găsindu-și fiecare
Un loc între ierburi
(lângă fructe necoapte
scuturate de vânt sau
învinse de lăcomia omizilor).
Dincolo de livadă,
Marea și delfinii ei curioși,
Sărind din valuri
Să vadă,
Să audă,
Să afle...
În caietele lor
Priveau norii
Ca într-o deltă
Cu trestii nemișcate.
O scurtă respirație
Punând capăt liniștii
Și ea
A început să graveze
Pe un fragment
De ardezie
Lecția zilei,
Întreruptă fiind
Din cînd în cînd
De albine atente
Mai curând la
Miresmele părului ei
Împletit cu mirt.
Nimic nu părea complicat,
Ba chiar fermecător
În Principiile Numerelor,
Ca un stol de sturzi
Luând pe rând forma
Unui val de furtună,
A soarelui la apus,
A hărții ținutului
De la antipozi,
Cel cu dragoni.
Scrisul lor urma cuminte
Liniile din pagină,
Uneori sărind printre ele,
Alteori tăindu-le cu săbii
Albastre.
Demonstrațiile
(aparent implacabile)
Iveau câte un șotron
Sau o caricatură a supărării
Q.E.D.
(ceea ce trebuia demonstrat),
Ceva pe înțelesul lor.

Nimeni nu a băgat în seamă
Foșnetele pe trunchiuri,
Printre ramurile dintr-odată
Neliniștite
Și nici strălucirile nefirești
Orbind mersul familiar
Al luminii,
Până nu au ajuns
Primele flăcări,
Până nu a început
Să miroasă rășina fierbinte
Și hîrtia arsă,
Până nu i-a potopit
Exodul atâtor vietăți
Speriate
Fără să știe încotro
Să alerge,
Să se târască, să zboare,
Până nu s-a aprins
Urma prin aer
Lăsată de brațul ei,
Și scrisul fragil în ardezie
Nimeni...