Cînd trece Înțelesul cu aripa lui de vis
Stau de veghe ca o pisică.
Dar poate c-a trecut prin mine și s-a dus.
Unii mărturisesc că l-au prins și-n somn,
Iar eu poate că veghez în zadar,
Să dorm să nu-mi pese de Marele Înțeles sau
Neînțeles.
Oare toată viața voi rămîne
Cu ochii ca ai bufniței
Fără să prind în ei decît Mirarea?

Această sacră, ultimă Mirare
E o lumină fără de hotare;
Ea lasă Marele, adâncul Neînțeles
Să curgă-n noi ca un poem ales.

Nu mai cerșim o logică dovadă,
Când stelele încep în noi să cadă,
Dar nu ne-nchinăm umbrei din rotund,
În care ochii bufniței se-afund.