În caruselul blând, pe axa de lumină,
Apare chipul tău, iubirea mea de-o viață,
O, Alexandru drag, o prezență divină,
Ce-mi umple și acum privirea de o ceață.

Purtat-am patruzeci de ani un mistic legământ,
O dragoste curată, ce n-are asemănare,
Ce s-a extins de-atunci, dincolo de pământ,
Spre plusul infinit, în marea de splendoare.

Prin vechea Europă m-ai dus de mână, blând,
În lungi vacanțe pline de mistică uimire,
Să contemplăm culturi și oameni pe pământ,
Îmbogățind în doi tărâmuri de simțire.

De cinci ani ești plecat în sfânta ta călătorie,
Dar te găsesc în flori, în sori și în scrisori,
Păstrez respectul sacru și-o mare reverență,
Pentru trecutul nostru fără crunte ninsori.

Ești sufletul meu pereche, dincolo de destine,
Un stâlp de admirație ce nu se va clinti,
Și din Berceni, în noapte, eu meditez la tine,
Știind că la sfârșit, în Cer ne-om întâlni.