Pe un drum de țară, într-o seară de vară,
La un pod de bârne dintr-un alt veac,
M-am întâlnit cu un car cu boi,
Coborât parcă din pânzele lui Grigorescu.

Boii suri păreau de cremene —
Două ființe gemene.
Parcă duceau în car veacurile moarte;
Scârțâitul lor era un lung mileniu,
O clipire-n ochii blânzi – un întreg deceniu.

M-așteptam ca după ei să calce dinozauri,
Dar din noapte mi-au apărut doar faruri
Și-un claxonat enervant.

Pe geamul mașinii m-a izbit o înjurătură...
Timpul nu mai curge cu aceeași măsură!

Și s-a stins tabloul în miros de smoală,
Vremea de legendă a rămas mai goală,
S-a topit pământul sub un cer de fier,
Iar boii din vechime au zburat spre cer.

Azi ucidem clipa într-un zbor nebun,
Liniștea de veacuri o prefacem în scrum,
Rugați-vă, oameni, pentru drumul de țară,
Pierdut de-a pururi într-o seară de vară!