Mă simt copleșită și goală pe dinăuntru
Și pierdută și singură și vreau să dispar!
Să nu mai simt nici frică, nici ură,nici vocile din capul meu ce sumbru
Îmi spun că nu-s destul de bună,că nu merit, că-i în zadar.
Și-ncerc să fiu,să par măcar...bine,
Să nu deranjez...
Să mă ascund, să-mi pun masca și să-ngrop vocile ce-mi spun
Că sunt prea mult pentru ceilalți și m-aranjez
Cu zâmbete false și discuții fără sens
Că așa se face.
Și așa rămân invizibilă, neremarcată și în mers
Doar o umbră ce tace și face
Ce se așteaptă ceilalți să facă.
Poate, poate o să mă placă...
Dacă nu-s eu. Dacă nu-s prea sensibilă, prea fricoasă, prea plângăcioasă și ce-o mai fi!
Ci doar atât cât să nu deranjeze pe nimeni.
Doar un alt om între alți oameni
Dar singură în mulțime.
Cine sunt eu fără mască, sau cum sunt fără vocile din capul meu...nu știu.
Uneori simt că pot cuceri lumea
Dar cel mai mult supraviețuiesc în ea.