Nu vreau să știu că viziunea mea va piere,
Când trupul de lut se va întoarce în pământ,
Nu vreau să cred că-n marea mea durere
Am fost singura ce-a dus un mistic legământ.

Iubit-am necondiționat această lume suferindă,
O lume mult încercată, dar plină de splendori,
Păstrând în piept o torță gata să aprindă
Speranța celor mulți prin mistici tandri zori.

Iar lumea românească, cu neamul ei curat,
Îmi lasă-n vene slove și magic-sfântul grai,
Ce vibrează în mine ca un ecou curat,
Păstrând pe foi nuanțe dintr-un eteric rai.

Nu va muri lumina ce-am semănat în carte,
Ea va rămâne vie prin timp și prin urmași,
Și-o voi veghea din Ceruri, de dincolo de moarte,
Călăuzind pe cale ai țării mari noi pași.