Ai pus în glasul tău onorul
destinului din neamul strămoșesc.
Pe urma-ți, scriem cu destinul:,,te iubesc."
Ai pus în sufletul pământului de har
tot ce-ai primit din cerul din Cuvânt.
Veghezi, din umbră, spațiul secular.
Și ne-ai rămas nădejde, spațiu sfânt.
Tu, măi, Mihai, eu nu te-am cunoscut în trup,
ci doar din evocări, din ce ai scris.
Să faci din țara noastră paradis,
căci Domnul te-a iubit, rămas-ai far,
să luminezi și dincolo de veac
credința-n adevăr de netăgăduit!
Deși plecat-ai, între noi, nu e hotar.
Iubirea pentru om te-a mântuit.
Și într-un iunie, din margini de tăceri,
un glas de rugă, din Ploiești, s-a înălțat.
Românii, într-un gând pios, te-au întrupat.
Și tu trăiești, căci Domnul te-a ales cândva
să porți pe umeri crucea de demult.
Prin ochii tăi, prin glasu-ți, viața o ascult,
Și te salut: „Trăiască nația! Hai, sus cu ea!” (17.06.2025)