cineva se trezeşte, aici
fermecată de prea mult timp
de o mamă îngheţată, de un mire spân
îşi face o dezlegare
(iubirea dăruită ei, curată, flori în păr)
dintr-un vis al iernii sale
aşteptată, să răstoarne toate popicele
din ochii miraţi ai unui trol de peşteră
abandonează teama, că nu mai poate aluneca
pe sub umbra casei cu muşcate
în visul oprit, magicianul
doi de pentacule, opt de bâte
şi puterea unui fluture
fluture aşezat pe lama acestei săbii
revelaţia unui adevăr crud
că nu mai e o coincidenţă, frica
lemn de sânger, tras la indigo
cineva se bucură, doar când e singură
desluşind tainele nopţilor
cât să poată ascunde, într-un vis îngheţat
toată durerea, nomadă, a unui neam
***