În profunzimea minții, unde timpii se opresc,
Îmi recunosc eu firea și încep să mă privesc:
Sunt o structură caldă, duioasă, pământeană,
Ce n-a lăsat în urmă nicio urâtă rană.

Eu n-am creat în lume iubiri amăgitoare,
N-am înșelat credința sub misticul meu Soare,
Și n-am rănit eu Cerul cu tot ce am simțit,
Când inimile aspre în noapte le-am primit.

Bucurii și alinare peste tot am împărțit,
Prin cele patruzeci și opt de cărți ce le-am rodit,
Și voi rămâne-n veacuri, pe-al slovei mistic drum,
Precum o sfântă rugă pentru cei de după-acum.

O rugă ce veghează din turnul din Berceni,
Să aducă mântuire la mistici pământeni,
Plecând acum spre soare, cu sufletul curat,
O doamnă a luminii care pe Hristos l-a urmat.