Din toată zestrea mistică, străbună, ancestrală,
Cuvântul este forța cu rezonanță regală,
Un Logos Taumaturgic, primit prin har divin,
Ce poate să aducă speranță și senin.

Cuvântul blând, de mângâiere, pentru cel năpăstuit,
E un medicament mai sigur, mai mistic și mai sfânt,
Decât cel mai fin bisturiu în trupul cel rănit,
Vindecând prin iubire viața pe pământ.

Dar, o, din nefericire, în marea de păcate,
Există-n lume și un logos infect și distrugător,
Ce poate să dărâme și inimi, și cetate,
Mai crud decât o bombă cu suflu ucigător.

El rupe legăminte și-mprăștie veninul,
În timp ce Logosul cel Sacru ne vindecă destinul,
De aceea eu în noapte, prin slove de mărgean,
Aleg să revărs în lume un vindecător ocean.

Rămân în turnul din Berceni, o ființă solară,
Ce folosesc cuvântul ca pe o armă rară,
Să pun în inimi viață, și-mpletiri din sfinte-stele,
Diademe de lumină de prin versurile mele.