Am tot sperat în iubiri potrivite pentru mine.
Îmi făceam cruci pentru minuni
pe care Vaticanul le uita prin sertare.

Speram, când aveam abonament
la trenul de 5.23,
să aibă ceva întârziere.
În compartiment rugam persoana
care stătea pe locul meu,
lângă ea,
să mai aștepte,
că mai vine un alt tren
care deja a intrat in gară.

Când se apropia decembrie,
se puneau doi baloți de paie
peste porcul crescut de bunici.

(ce făceam fără ei până-n ’89?)

Când termometrul își punea întrebări,
pleca și el pân’ la troacă.

Luam un rachiu
și-l rugam să ne ierte,
că trebuie să mâncăm și noi ceva.

Te-am văzut de dimineață.

Trenurile au întotdeauna întârziere.