Nopțile lungi nu mai sunt o pedeapsă,
Ci o pânză de aur pe cer desenată,
De când ai plecat, o lumină aleasă
Îmi scaldă insomnia în har îmbrăcată.

Privesc spre Luceferi, le ascult nemurirea,
În șoapte de taină îmi cântă din sfere,
Prin ochii deschiși își revarsă privirea
Și sting în ecouri eterna durere.

Pășesc în cadența din muzica sfântă,
Pe raze de aur și bolți diamantine,
Tristețea se pierde, doar cerul mai cântă,
Iar grația nopții mă leagă de tine.

Pe spirale albastre, dincolo de timp,
Iubirea-i o flacără ce nu se mai stinge,
Purtăm pe frunți amândoi un Olimp,
Iar dansul din urmă din nou ne atinge.
________________________________________