Despre ea, nu am amintiri
care se plimbă
de la un capăt la altul al străzilor,
pe ea, o văd doar
cum privește
cu ochii de rouă, aproape uimiți,
o văd zâmbind printre buclele negre,
revărsându-se dintre ani
și din ce ar fi putut să fie.
Nu știu unde a plecat,
cum de a ajuns atât de departe,
încât nu mai știe drumul
spre linia atât de fină
care se răsucește într-o strigare.
Am aflat de curând că a trecut
dincolo de bariera amintirilor.
Pe ea, nu o aud cum vorbește
despre viitorul privirii,
îi aud doar câteva chicoteli,
dintr-un zâmbet timid ca
sunetele care au alunecat
atât de departe,
încât abia dacă le mai pot auzi.
Și totuși, îi vorbesc din poziția fluturelui
care își recunoaște zborul,
pipăind cu mersul palma
care îl primește miraculos
preț de o minune. ( 4.10.2026)