Dac-o fi ca-n drumul meu, pe-afară,
Ochii să-i închid sub cer străin,
Vei vedea pe cerul dinspre țară
Doi luceferi lăcrimând din plin.

Dac-o fi ca ultima-mi suflare
Să mi-o dau departe de Carpați,
Peste turme de nori înnegurați,
Ca ploaia voi cădea-ntre hotare.

Niciun mormânt în lutul cel străin
Nu-mi poate stinge dorul și-al meu chin,
Ci doar în glia care m-a născut
Îmi voi afla tăcerea de demult.

Mă vor chema izvoarele din munți
Să calc desculț pe vechi și sfinte punți,
Iar dorul meu, ca un copac sub vânt,
Va rupe lanțul cu-acest străin pământ.

Iar de-o fi soarele s-o destrame, hapsân,
Scheletu-mi va porni strigoi la drum,
Prin nopți cețoase, fără de lumini și stele,
El s-o opri aici unde-s toate ale mele.