când te trezești uneori, peste noapte
dintr-o ordine mai mare a tainei
în locul în care îngerul nu știe pentru cine adună
clipele cu trei pereți
pășind în urma câinelui
adu-ți aminte cum n-ai dăruit, celuilalt
nici măcar legănarea de ape
cu ochiul închis, închipuindu-ți că poți uita
că poți uita prima literă din oameni
doar scuturând pleoapa
de amintirile nomade
ai sfâșiat pământul, dintre noi
prea aproape de coastă
și firul nu mai e același, de când ochiul tău s-a hrănit
devorându-ne toate punțile
și lepădându-se de noi
somnul tău zilnic, zugrăvit fără unealtă în țarcul palmei
l-a vândut pe cel mai iubit ție
pe bani puțini, pe nedrept, pentru o pânză colorată
ce acoperă singurătatea fiecăruia
sub cuvânt de credință
tu ai o inimă, de care uiți uneori
în fiecare clipă când aprinzi focul, sub pietre
când tragi de una singură carul mare
carul încărcat de nemulțumire
când uiți că niciunul dintre noi nu e stăpânul, celuilalt
sau doar streașină, la cuib
******