Te purtam deja
ca pe o lumină
ascunsă într-un
buzunar al inimii,
te-am căutat

ferestrele
își schimbau
copacii
își pierdeau
alfabetul de frunze,

iar timpul,
acest ceas fără ace,
învăța să meargă
cenușa caldă
doar aerul, desculț

ai venit fără
să deschizi vreo ușă,
dintr-odată,
umbrele nu mai știau
cum să mă urmeze,

am înțeles atunci
că iubirea
este focul
din care răsare
care arde o clipă,

de atunci,
când lumea mă întreabă
în fiecare dimineață
să înflorească
o altă pasăre,

zâmbesc
ce înseamnă
fericirea
și las
tăcerea în ...locul meu!