n-am găsit niciodată destul curaj, să mă îndepărtez
de mine însumi, când căutam urmele ascunse ale celuilalt
în urma îngerului păzitor, pe jumătate orb
retezând porțile mari de floarea soarelui
cât să pot vedea, dincolo de gândurile tale
păpuși cu mecanisme ascunse
dezvelite de recunoștința ultimului ceas
am străbătut împreună pustietățile
acum vorbim singuri, ceștilor de cafea
nu mai vreau să fiu jefuit, de cea care a sărutat inelul
dorind să moară celălalt, până trece cometa
peste coviltir
încă mai văd colivii cu păsări, păsări stând la taifas
plănuind sfărâmarea, os după os
atâtor ferestre
sub apăsarea ascunsă, e vremea
de îndreptat răsăritul, desprins din conturul unei tălpi
mari, mirosind a medicamente
celor greșiți, cufundați împotriva mamei
plutire fără voie către Olimpul cald
unul după altul, poleiți
cu aur înnegrit
dincolo de negură altar
parfum bărbătesc, nuntă din stele
apoi întreabă-te, om de chihlimbar
dacă puterea e lemnul tăiat, mirosind a poezie
*******