Tata

Tata, ce mână la mine niciodată n-a ridicat,
Domnu’ mi te-a luat.

Ce glas tu niciodată nu ai ridicat,
Dar Domnu’ mi te-a luat.

O pură iubire ca a ta eu deja nu voi mai avea.
Învățământul dat de tine pe viață nu îl voi uita,
Iar inima mea va fi ca și a ta.

Ochii mei deja nu se vor mai usca,
Inima mea deja nu va mai cânta de când s-a oprit a ta.

Te voi plânge mereu,
Chiar și când a mea moarte va fi aici, pe aproape.

În casă te-au adus ca pe un străin,
Rece, fără suflare, fără a ta caldă îmbrățișare.

M-a durut când am realizat
Și m-a distrus când pe tine în groapă te-au dat.

Capacul sicriului și acum în mintea mea sună,
Cum băteau cuie, unu câte unu…

M-ai crescut strict cât am fost copilă,
Iar când majoratul mă ajunge, m-ai mai lăsat.
Nu o să mai vezi continuarea vieții mele
Și bucuria că ajung și eu ceva.
Mereu știai că mă descurc
Și că din a ta urmă eu rămân.

Voi susține și voi bate pentru tot ce-i mai bun,
Dar la tine deja nu voi putea să ajung.

Acum e toamnă, dar tu tot în primăvară ai rămas.
Jumătate de an a trecut,
Iar durerea mea deja e rece, a înghețat
Și doare, arde, lasă sânge,
Doar din motiv că tu mort pentru noi ai ajuns.