Respirația mea este primăvara deșertului,
Învinge orice moarte a iernii cuvântului ...
Când ei credeau că sunt a lor, am dat versului
Puterea de-a învia din mijlocul mormântului...

Tăcere nouă ani, baladă închinată negrului,
Niciun vers sau poezie, viață închinată numărului,
Însă cu ochii închiși m-am dedicat deșertului
Până s-a umplut de apă, sub soarele viitorului

Ei n-au înțeles, m-au supus oprobiului,
Și la fel ca Alia, am văzut viitorul sub lama cuțitului,
Împărțită în războiul divorțului părintelui,
Botezată de două ori, în ciuda diavolului,...

Illuminati mă vor, i-am refuzat sub aripa divinului,
Am mers kilometri prin viscol, antiteza deșertului
Pentru c-am văzut calea în diferențele podului
Ridicat între ele, să unesc două tabere, chemarea destinului...

Dragoste oare mai pot simți acum, la cântecul lui?
Șerpii de sub casa mea sunt vrăjiți de căldura deșertului,
Ar pleca oare de-acolo, dacă el ar veni, și cântecului
I-ar supune, așa cum a promis, moartea monstrului