Curg anii grei sub cerul de toamnă, trist,
Purtând în timp al morții aspru chist.
Treizeci și opt de ani s-au adunat
De când spre neantul rece ai plecat.

Bunică dragă din profil matern,
Trecut-ai puntea spațiului etern,
Lăsând în urmă, pe acest pământ,
Doar un ecou din nobilul tău gând.

Tu, matcă sacră-n neamul nostru sfânt,
Model de har și sobru legământ,
Prin fiica ta, ce mie mamă-mi e,
Păstrezi o vie, sacră dinastie.

Memoria-ți rămâne ca un templu drag,
În timp ce frunze cad pe vechiul prag.
Azi, în amurgul blând și elegiac,
O rugă-ți-nălțăm din vechiul veac.