pentru fiecare poezie
ce nu a lăsat-o să respire
inima a început să bată tare
ca sub mâinile tale

numeroasele muzee
în care și-a fost ghid
însuflețind trecerea de la unul
la altul, în pasul ei către tine

pentru duminici, ziua de odihnă
ne încăpățânăm să o numim așa
ea ademenește
în noi e refugiu

pentru biciclete, pavaje vechi
bunul tău plac
felul în care îi rostești numele

Iubirea ce zidește terestru ce
Dumnezeu nu a apucat
amorțit în corespondență
cu infinitul

pentru adieri, șăgalnic
gesturi ce varsă cuvântul
gâtuit de pornirile noastre

pentru sărut
știi, locul acela unde sângele
plutește în voie
cuprinde în curbura albăstruie
toată frumusețea ta și o susține

pentru că atunci când plecăm
cautăm o structură narativă
durerii și ea ucide cum în altă viață
inima persanului ce oglindea
întreg Bosforul
Și uite! încă râde de toată frumusețea
ce îl cuprinde în această viață

Gustul în Poezie
dragul meu
este invariabil

frumusețea se servește în sânge
precedată fără anestezic
de dureri stomacale

și ce marchează ora în noapte
în poezie tace.
Dezvăluie eternității
un suspin