Când intri-n apa lacului în miez de vară,
Puternic pielea-ți se înfioară...
Plutești în mijlocul lui, apoi, ca-n vis.
Grijile toate s-au stins!

Un cer în față ți s-a deschis,
Îți pare că te afli-n Paradis,
Iar bolta albastră coborâtă-i de aproape,
Să poți zbura cu îngerii prin el, purtat de ape,
Dar ieși pe mal și-n loc de stele,
Dai peste răceala lumii mele.

Rămân pierdut în umbra serii lungi,
Purtând pe umeri tremurul de gheață,
Când la iluzii nu poți să mai ajungi
Și frigul lumii te trezește-n viață.

A fost o clipă doar, un scurt popas,
O scaldă sfântă-n gânduri ce mă frământă,
Dar din minunea care a rămas,
Sunt doar un înger cu aripa lui frântă.