Rubio conquista de interior
Cât dintre cuvinte dor inferior
Pe care le spune cineva rostind
Fără a cuprinde vârful infinit?

Este întrebarea ochiului ce uită
Că uitarea lui este gol de mută
Întindere care n-ar avea de ce
Să se mai așeze într-un pântece.

Gorgoreni frumoși, plini de sămânțare,
De rugini cuprinși cum ca de o mare
De împresurarea ieștii vii ce spartă
Din loviri îi cresc lovituri de piatră.

Gargantuelic zbor prin pântec de sân,
Sfârc în cerul palmei prefăcut în scrum
Strâns de fulg morții ne-mai-înghețate
De vederea nopții cu stele-înflorate.

Inconghitur cub uitător de strop
Golul care n-a rămas deloc
Ce-a mușcat cu gândul
Învârtind pământul.

Însă,-n gura mea,
Broasca-i n-a-încăput.

Gustul ei de boască, ce-am sustras din limbă
Încă-o iar stricimbă mi s-a prefăcut.

Roabă-n gol schimbată
Pe vase purtată
Spre a fi vândută
Ca praful de turbă.

Apele, ah, ape și multe hârtoape
Ale gândului antracit pierdut!...

Numai mâine lor, când voi fi izvor,
Le-oi cere să îmi spună
Ce poartă în gură.

Gerte colorate și artide sfinte,
Moaște mutilate din inima pietrei
Din care au zidit altare uitate
Și conquistadoare
Înlumânărate
Cu gust de carbid,
De ce le-ar cânta,
Pentru ce ar spune
Cine și de ce trebuie iubit?