Armura mea de vis a fost învinsă
De-o groapă cu o hârcă pe podea,
De-o fată cu o limbă de viperă,
De foamea crudă din ființa mea.

Aș vrea s-o lepăd, s-o dau uitării,
Dar, când și când, mă prinde dor de ea;
Și-atunci îngrop iluzii-n scrumul serii
Sau cizelez un vers s-o pot crea.

Și merg desculț prin propria-mi ruină –
Soldat fidel pe-un eșafod căzut,
Ce smulge din abisuri o lumină
Și sângerează verbe pe trecut.

Iar când din mine nu va mai rămâne
Decât o umbră-n zările de scrum,
Un pelerin ce va veni de mâine
Va lua în palme armura mea de-acum.