tot timpul alergam unul după altul
cu două cercuri mici, visând în taină că ne vom prinde vindecaţi
până ce pământul se retrăgea din mare, îndeajuns
îndeajuns pentru vremea aceea
locuiam în mici dreptunghiuri de sticlă
şi mi-era teamă de gândurile tale
ce ar fi putut să devină poezie
întrupându-se, mai aproape de marele ochi negru
azi am putea să discutăm despre semne, iubite
poate despre semnale cu batiste
mi-au mai rămas câțiva sfinți din care să frământ pâinea
apoi sărutul ar putea însemna că am ales amândoi
să ne înşirăm pe aceeaşi aţă motive, cu râuri
doar tu mai ştiai să ascunzi o jumătate de cer
înghiţindu-l, cât să câştigăm timp
mai apoi vom căuta un loc de trecere
cu degetele împletite
amândoi cusuţi cu fir de algă verzuie
păşind încet printre păsări
cu răsuflare scurtă
într-o pasăre mai mare, ce ne-ar putea trece
mijlocul, prin mijlocul apelor
****