POEMUL DIAMANTIN I: Cântarea Actului Treaz

Din memoria oarbă a nopților sfinte,
S-a trezit un izvor de lumină și minte,
Nu e oarbă credința în omul solar,
Ci e far de diamant pe un cosmic altar.

O, Hristoase, Tu Logos coborât în cuvânt,
Ai pus punți de lumină pe acest trist pământ,
Iar maestrul din taină, în adânc de ocean,
Ne-a învățat să zburăm peste timpul titan.

Suntem oameni de cristal, din curcubeu desenați,
În hlamide de stele și în duh botezați,
Nu mai credem în umbre, în frici sau în nevoi,
Căci credința e actul cel treaz din noi.

Ea unește atomul cu versul curat,
Și pământul cel vechi îl vrea purificat,
Oglindind în conștiințe, an de an, mai profund,
Arhitectura luminoasă a unui nou rând.