O vioară se-ajustă pe umăr de sfânt,
Și notele curg ca un magic descânt,
E Enescu ce-ascultă în doina de munte,
Cum cerul coboară pe-a oamenilor frunte.

Iar dincolo,-n umbră, în surzenia grea,
Beethoven mai scrie ce sursa voia,
El nu aude note, el simte un foc,
Ce mută planeta din vechiul ei loc.

Pe pânza curată, Grigorescu a pus,
O pată de aur din soare apus,
Și Luchian pictează cu brațul legat,
O floare ce strigă un imn mistic, înalt.

Sunt note și tușe din codul divin,
Ce-n sufletul nostru ca izvoare vin,
O, celule vii din al Domnului trup,
Primiți aceste haruri cu mierea din stup.