Cocor, călătorind în cer
Cum umbre care cresc din el,
De-atâtea ori mi-am spus că sunt
Când am plecat spre Rai de pe pământ.

În aripi am simțit că-mi port,
Ca pe un viitor în care mă întorc
Spre a pleca din el pentru a reveni,
Întregul din care-mi crește bătaia inimii.

Acum, când altceva nu sunt
Decât un gând despre mormânt
Pe care-l duc de-a lungul firii mele,
Plutesc prin cer visând o aură de stele.

Un cimitir ce-n pântec duc
Ca pe un ou din care-mi zămislesc
Un gol și mai frumos ce-n fiecare cuib
Pe care-l împletesc din zbor am să mi-l cresc.