M-am întâlnit aici cu-ai mei,
Să-i ierți...aici ei te vorbesc de bine.
Și mama ta era cu ei,
Aicea, ea se simte bine.

Și-ai mei, și-ai tăi - întineriți
Erau în alb de mână.
Zburau râzând, nestingheriți,
În corpuri de lumină.

Aici e ziuă-ntodeauna,
Nu avem lună și nici noapte.
Aici ne deplasăm întruna,
Iar râurile râd în șoapte.

Să nu mă plângi, iubitul meu
Aicea unde sunt e soare.
Sunt flori ce înfloresc mereu,
Frumos mirositoare.

Și peste tot e plin de flori.
E-o armonie de culori,
Când le privești te-nveselești
Când le mirosi te amețești.

Aceste flori, le porți în gând.
Ființe vii, pline de dor
Ce se înclină rând pe rând
Cănd treci prin fața lor.

Aicea, e acum mereu.
Nu avem ieri, nici azi, nici mâine,
Aicea, nimic nu e greu,
Și veșnic astfel va rămâne.

Aicea, când ne deplasăm
O facem doar cu gândul.
Nu e nevoie să umblăm,
Să-nconjurăm pământul.

Și înainte să plecăm,
Suntem deja acolo.
În două locuri ne aflăm:
Aicea și acolo.

Să nu mă plângi, dragostea mea
Căci eu sunt lângă tine.
Știu că tu nu mă poți vedea,
Dar eu te văd pe tine.

Când dormi, eu vin la tine-n vis
Să te privesc de-aproape.
Să te sărut, să te mângâi
În fiecare noapte.

Icoana chipului ce-am fost
Și tu ai pus-o-n ramă,
Ca înger păzitor în post
În visuri să-ti apară,

Te vede când te uiți la ea
Cu ochii plini de lacrimi,
Și-mi spune că mereu ai vrea
De tine să-m-apropii.

Să nu mă plângi, iubitul meu,
Căci plânsul tău mă doare.
De vrei, gândeste-te la noi
Cum ne scăldam în mare.

Și valuri mari ne-acopereau
Culcându-ne sub ape,
Apoi deasupra ne-aruncau
Pe spume ca de lapte.

Când împreună ne plimbam
Și-mbrățișam copacii,
Vorbind cu ei noi preschimbam
Cuvintele-n vibrații.

Iar tu râdeai când îți spuneam
Că-s vorbăreți copacii.
Și frați cu ei noi ei deveneam
Zicându-ne: săracii...

Că dacă ei ca și noi simt,
Cum poți să îi vezi lemne
De pus pe foc sau de cioplit,
Tăindu-i după semne.

Și-aici copacii ne vorbesc,
Dar altfel decât tine.
Ei mă ascultă când gândesc
Și murmură spre mine.

Iar eu aud răspunsu-n gând,
Și sufletu-mi vibrează.
Ș-apoi mă clatin, rând pe rând
Când gândul se creează.

La fel vorbim și între noi,
Fără să folosim cuvinte.
Atunci când ne-ntălnim în doi
Ce spui, celălalt simte.

La fel și când suntem mai mulți,
Vorbind, devenim unu,
Iar ce el știe, știm cu toți.
Și toți si toate-s unu.

Și cei ce tu ai fost odată
Dar nu-ți mai amintești,
Vor fi cu toții la o laltă
Să-ți spună cine ești.

La fel cu mine au făcut
Mi-au spus ce-am fost odată
Si că mereu te-am cunoscut
Și-am fost a ta mireasă.

Și când la mine o să vii
Pe-o rază de lumine
Voioși și tineri iar vom fi
Cu fețele senine.

Și printre stele vom zbura,
Cum o făceam în vise.
Și-n ape ne vom cufunda,
Pe mările întinse.

Atuncea, o să-ți spun în zbor
Ținându-te de mână,
Că în sfârșit al nostru dor
Pe veci o să rămână.

Copila ce am fost odată
În față îți va apărea,
În robă de cleștar brodată
Să-ți spună că te vrea.

Cu stele aninate-n păr
Lucind din depărtare,
Mireasa ta din nou voi fi
Și tu *mirele mare*.

Și cum aicea Timp nu îi
Fiind mereu acuma,
Eu pururea aici voi fi
Mireasă-ntotdeuna.

Și-atunci când mă vei săruta
În semn de legământ,
O veșnicie-l voi purta
Ca darul cel mai sfânt.