Dacă realitatea este dincolo de ochiul închis,
și dacă atunci când dormim
în anatomia gândului se înscriu căi,
cărări noi pe care
o treime din viață
le călcăm explorând lumea de dincolo,
acea trăire care nu poate minți
și care nu se poate termina vreodată!

Și dacă în visul meu,
așa cum de atâtea ori am trăit,
îmi cresc un fel de aripi,
acele stări care mă desprind de pământ,
mă înalță
și mă învață să plutesc
uimindu-mă până în momentul nașterii
și dincolo,
tot mai dincolo,
până când mă scurg într-un fel de pământ,
un pântec al lumii
în care cobor să mă transpun
în lacrimi!

Și dacă o bună bucată de viață zbor
în lumi pe care piciorul nu le-a atins
știu,
cunosc,
cred până la sânge
că-n origine,
că-n pântecul mamei
și-n organele lumii,
neputințele mor
și zbor,
pot să zbor,
pentru totdeauna.