Mă întrebam, copile,
ce fel de inimă ți-au pus în piept,
de îi iubești pe cei ce n-ai văzut
cu ochii tăi de bebeluș,
și-i cauți în fiecare om de pe pământ?

Cu inima ce-ți nechează sălbatică,
îi cauți și sub cruci,
că poate din rădăcini
o să se întoarcă,
dintr-o garoafă crescută pe mormânt,
o adiere
să-ți spună: „Te cunosc.”

La rândul tău, copile, vei fi părinte
și nu vei vrea ca sub un sărut
să se nască distanțe.

Tu știi că-n viață există
și copilul care nu mai privește la fereastră,
ce nu mai iubește și nu mai iartă.

Și când părinții se vor întoarce,
vor fi morminte în loc de uși.