Sâmburi gâgâiți de guguștiuci
Simt că în carnea limbii port.

O insulă peste care furtunile mărilor
Din adâncul apei adună cochilii
De melci ce-n pântec înot.

Frământarea lor ce nu poate fi rostită
Fiindcă rostuirea ei e pecetluită și
Împodobită cu cocarde de nori.

Când îi seamăn cânt fiecare cuvânt
Ascuns în umbra ramului ca în mormânt
Unde visez că am să mă odihnesc
Gângurind guguștiucește
În înfoieri așteptând.

Inimi îndrăgostite de îndepărtare,
Care cântă prinse pe ramuri de soare
Împodobindu-și fiecare cuvânt cu uitare,
Guguștiuceli de sâmburi îmi înfloresc
An de an din fiecare cuvânt
Pe care-l rostesc.