Mă însoţeşte ca o umbră
ca de o cârjă, are nevoie de mine
altfel, vegetează în lumea
mustind de fantome.

Între clar şi obscur există
doar dacă o iau în seamă
doar dacă eu vreau şi ea ştie:
face casă bună cu disconfortul,
are nevoi concrete.

Cum ar fi albumul
cu fotografii al familiei
zgomotul vieţii altora, ca mâna întinsă,
are nevoie de o poveste, chiar absurdă
cu vampiri, sceince fiction,
altfel, poate fi şi acută, mai ales
când răscoleşti cenuşa unui foc stins
prea devreme.

Când gongul pendulei răsună la fix
şi-apoi bătaia egală, rece,
distanţa goală între sfeşnic
şi capătul mesei, acelaşi sertarul
poate fi ros de carii, metalic, de tec
palisandru, aproape frecvent, cu medalii,
brăţări şi inele, o pipă, scrisori, poze
şi plasturi, multe poze alb-negru, tăcere
şi gândul paşii prea des număraţi
până la toate acestea
sau între două ferestre, fumul gros.

Și cuţitul, mereu cuţitul cu două tăişuri,
înfipt prea adânc în memorie, îndărătul
dioptriilor mari, corăbii cu pânze în vânt
navighează apele
au miros de alge, mirodenii
mătăsuri și mici accesorii, himerele
cu cearcănele mele
şi sufletul lipit de oasele albe,
are nevoie de zgomot
leagă prietenii cu imagini
trecute, octombrie!