mã scol transpirat şi înecat în tãceri
de parcã am dormit cu moartea
caut un pic de soare în fereastra inimii
în fapt o cale sã-mi pãstrez dimineţile
şi bucuria aceea de a cãlca pe valuri
ca pe o cãrare de nori ce duce la lunã

ascult toamna cum îngãlbeneşte frunzele
şi pãmântul cum îşi astâmpãrã seceta
îmi scutur fiecare picãturã de ploaie de pe suflet
ca de pe o cãmaşã de zale crescutã din piele
apoi dansez copacii ca pe o iubitã eternã
în care acum îşi fac cuib pãsãri de gheaţã

şi totuşi
parcã în ciuda tuturor îngheţurilor viitoare
primãverile vor naşte muguri peste lume
iar fluturii albi şi nãtângi ai amintirilor
vor amesteca tristeţile cu bucuria înfloririi