Te sun, iubito, dintre frunze, să-ți foșnet galben la timpan, îmi trec prin cord săgeți confuze și-mi cântă vântul la pian.

Te sun ca dintr-o închisoare (un telefon pe an, atât), ca dintr-o pură întâmplare, ca dintr-un nod ce-mi stă în gât.

Te sun să-ți murmur și să-ți șuier, să-mi mint angoasa cu talent, să-mi readuc, mereu, pe creier, parfumul tău adiacent.

Te sun, nebuno, dintre vinuri, să-ți notă pară, ananas, să-mi împrumuți două suspinuri, să "lasă-mă, să nu te las!".

Te sun (nu te-aș suna vreodată!) ca dintr-un loc fără semnal, ca dintr-un ou de ciocolată, ca dintr-o teacă de pumnal.

Te sun, iubito, fără număr, să-ți cald în spate, frig în piept, să-mi crească crengi de brad la umăr, te sun să-nchid, fără s-aștept.

Te sun, băi, toamno, dintr-o nișă unde m-ascund să nu mă vezi, să nu m-auzi, să nu-mi faci fișă, să te mai mint, să nu mă crezi.

Te sun doar ieri, doar azi, doar mâine și-apoi nu te mai sun deloc, te sun de la un colț de câine ori poate de la colț de bloc.

Te sun cu masca fericită, chirurgicală, de nebun, ca după-o faptă ilicită, te sun să-ți spun că nu mai sun.

Ups, scuze, cred că sună iarna, (ți-am zis mai totul, mai nimic), tre' să-i răspund, să-nchid lucarna și-apoi să te mai uit un pic.