în zilele acelea se purta revolta,
plete în vânt și zgomote melodioase,
parcă tinerii terminaseră să joace de-a armata
și, rămași un fel de soldați ai cartierului,
purtau lanțuri și șenile
de la bătrânii lor bunici războinici,
care se întorceau din Siberia cu siberia
sufletelor răpuse de foame.

în zilele acelea se ascundeau vinilurile
prin tot felul de apartamente de muncitori,
care se luptau cu trauma stresului de după,
îmbătați printre vălătuci de țigări occidentale,
cu visul american în subsolul vorbelor,
de parcă Columb însuși ar fi debarcat
la scara de bloc și urca pe scări
să sune nervos la soneria din hol.

în zilele acelea purtam blugii roși
și strâmți ca ițarii prinși în concertul
perpetuu al străzilor gri și sărace;
coșurile de fum ale caselor erau pirotehnicele
și parcă ieșea prea des fum negru, ca la Vatican,
de parcă nimeni era cel mai important om,
pontiful cartierului de muncitori obidiți.

dar toate astea s-au scurs în folclor de cafe bar,
cu melodii repetate la nesfârșit din epoca de aur;
am văzut cum se cădea în alcoolism de lacrimi,
cum se întunecau mințile de poeți năpăstuiți
de o lumină de neon ce nu se mai oprește,
parcă era o fabrică de true nothing.

era doar ecranul de televizor care valida,
cu muzica aia rece și pe jumate scrisă,
refrene monotone repetate unison,
coruri de slavă proletară și true nothing.
pentru niște copii care am ajuns să fugim
nopți pe alei sumbre și poezie simbolistă,
vise demonice pe un cer cu pescăruși decupați.