Amintirile din album par mai distante decât oricând,
În prag de aniversare a frunzelor
Ce se lovesc violent de pământ.
Timpul trece și încerc să-i găsesc un scut,
Măcar o fibră din mine
să rămână la fel de imatură ca un nou-născut,
să cuprind nostalgiile printre palme
și să le închid cu lacăte psaltice.
Dorul merge cot la cot cu ființa,
fie că îi dai dreptate
sau îl alungi prin tărâmuri îndepărtate.
Oricum,
se aruncă în valuri de minciuni.
Dar dacă i-a lipsit o știre,
lasă amprente și se stinge în zori.
Atunci când visează, uită de ceas
și-i rămân în spate doar coduri de acces pentru timpul rămas.